9/14
Floarea de colț (Leontopodium alpinum) este cea mai cunoscută dintre florile rare de munte. Raspândită în zonele alpine din Europa, a inspirat de-a lungul istoriei numeroase legende în diferite culturi. În Alpii Europeni este cunoscută sub numele de Edelweiss (ce s-ar putea traduce prin alb nobil din germană). Florile sunt de culoare galbenă și apar în mici buchete de 5-6 flori. Sunt înconjurate de frunze în formă de stea care sunt, surprinzător, de culoare albă. Culoarea albă apare de la un înveliș asemănător lânii care acoperă întrega zonă a florii. Se bănuiește că acest înveșmânt a apărut ca protecție împotriva frigului, vântului uscat și radiațiilor ultra-violete, caracteristice altitudinilor înalte. În mod normal floarea de colț se găsește la altitudini între 2000 şi 2900m, dar în anumite zone din Europa se regăsește chiar şi la 600m (în munții Carpați, România).